Coordonate geografice

Administrativ

Populatia actuala

Istoric

Ocupatiile locuitorilor din Targu Frumos

Prezenta evreiasca in Targul Frumos

Evolutia demografica a populatiei evreiesti

Ocupatiile populatiei evreiesti

Sinagogi, institutii sociale si scoli evreiesti

Personalitati evreiesti

Cimitirul evreiesc

Groapa comuna

Bibliogafie

Arta Targu Frumos

Coordonate geografice

Orasul Târgu Frumos este asezat în nord-estul României (27° 10’, 47° 17’) si în nord-vestul judetului Iasi, la 45 km de orasul Iasi. Se afla la contactul dintre Câmpia Moldovei, Podisul Central Moldovenesc si Podisul Sucevei, cele trei subunitati ale Podisului Moldovenesc. Relieful are o înaltime de 125 de m, cu pante line si spatii întinse pentru agricultura. Orasul este înconjurat de dealuri, cu exceptia partii estice unde se afla sesul pârâului Bahluiet, care strabate localitatea.

Administrativ

Târgu Frumos face parte din judetul Iasi. Are o suprafata de 2224 de hectare. Face legatura între orasele Iasi, Roman, Pascani si Hârlau. În timpul celui de-al doilea razboi mondial, orasul a fost distrus în proportie de 75%, motiv pentru care a fost „degradat” în 1950 la statutul de „comuna rurala”. Abia în 1968 Târgu Frumos primeste din nou statutul de oras.

Populatia actuala

Populatia este de 14300 locuitori. Populatia activa între 18-65 ani este de 10000 persoane. Populatia ocupata numara 7700 locuitori din care în agricultura 2000, în diverse sectoare 3500, în sectorul privat 1900, navetisti 260, iar somerii înregistrati însumeaza 16% din populatia activa. Orasul are un numar de 3 scoli cu 2300 elevi, scoli ajutatoare cu 850 elevi, gradinite cu circa 600 de copii.
În oras nu se mai afla nici un evreu.

Istoric

Târgu Frumos este unul dintre cele mai vechi orasele din nordul Moldovei.
Cunoscutul editor de documente M. Costachescu ajunge la concluzia, pe baza documentelor dinaintea lui Stefan cel Mare, ca Târgu Frumos „este un târg mai vechi decât descalecatul Moldovei” (1359), iar istoricul Nicolae Iorga apreciaza ca „este una dintre cele mai vechi orasenesti ale noastre”.
Vestigii arheologice descoperite în centrul orasului, în punctul numit „Silistea Târgului”, stau dovada pentru existenta unei asezari urbane înca de la sfârsitul secolului al XIV-lea si începutul secolului al XV-lea, din vremea lui Petru I Musat (1375-1391) si Alexandru cel Bun (1400-1431).
Prima stire documentara dateaza din 5 octombrie 1448, când Petru al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun, daruia manastirii Sf. Nicolae din Probota (Poiana Siretului) ceara de la Târgu Frumos. Un document similar s-a pastrat din 1466, înregistrând aceeasi danie pentru aceeasi manastire, întarita de domnul Stefan cel Mare (1457-1504) pentru ca în aceasta manastire fusese înmormântata Maria-Oltea, mama voievodului.
Ulterior, Târgu Frumos este pomenit frecvent în documente, pastrându-se mentiuni succesive din 1449, 1450, 1453, 1454, 1466. Din documente – întocmite în cancelarie sau însemnari ale calatorilor straini – transpare faptul ca localitatea avea traditie, era bine închegata, utiliza sigiliu propriu si beneficia de o buna organizare. Pâna în 1834, a fost capitala Tinutului Cârligatura. Un avantaj l-a constituit plasarea târgului la punctul de întâlnire a cinci tinuturi, în drumul postelor domnesti si pe traseul mai multor drumuri comerciale.
Pe parcursul Evului Mediu, în localitate a functionat o curte domneasca de popas si un palat domnesc, despre care se considera ca a fost construit de domnul Vasile Lupu (1634-1653). Dimitrie Cantemir amintea, în „Descrierea Moldovei”, ca la Târgu Frumos exista „o casa domneasca de piatra îngrijita de un pârcalab”. Domnul Petru Rares (1527-1538, 1541-1546) a ctitorit în 1541 Biserica Domneasca cu hramul „Sf. Paraschiva”.
Totusi, începând cu secolul XVI, orasul a avut mult de suferit din cauza incursiunilor de prada ale polonezilor si tatarilor (între care se remarca incursiunea hanului tatar Bet-Gherei din 1512, în timpul careia orasul a fost pradat si ars). În plus, artera principala de comunicatii se muta pe Valea Siretului.
În perioada fanariota, domnul Matei Ghica (1753-1756) a oferit ca danie mosia Târgului Frumos „Schitului lui Tarâta”, care a început sa perceapa „bezman” (taxa) de la târgoveti în scopul refacerii Bisericii „Sf. Paraschiva”, ajunsa într-o stare proasta. „Bezmanul” a afectat si mai mult starea economica a târgului, obisnuit pâna atunci sa beneficieze de toate veniturile sale.
În compensatie, domnul Grigore Callimachi (1761-1764, 1767-1769) emite un act, în 3 iulie 1763, prin care interzice calugarilor de a percepe bezmanul si, pentru a spori populatia târgului, cheama de pretutindeni oraseni noi („tuturor celor ce vor vrea din parti straine sa vie sa se aseze în Târgul Frumos, care vor fi oameni straini”...), care sa fie scutiti de taxe sase luni, urmând apoi sa plateasca o dajdie scazuta . Acesta este primul hrisov de reîmpopulare cunoscut si este adresat în primul rând evreilor, care aduceau cu ei negotul, mestesuguri si puteau contribui la înflorirea târgului.
Nu toti domnii ce au urmat au respectat scutirea de bezman, târgovetii depunând timp de mai multe decenii jalbe la domnie pentru respectarea drepturilor lor. Ca raspuns la o astfel de jalba, domnul Scarlat Callimachi (1812-1819) emite un document pe 5 septembrie 1815, care este, putem spune, actul de nastere a versiunii moderne a Târgului Frumos. Actul stinge mare parte din litigiile existente, pune ordine în regimul proprietatilor si al impozitelor, stabileste un model de conducere si administrare a orasului, reglementeaza viata economica (în special, iarmaroacele), impune târgovetilor sarcini de autoadministrare etc.
Actul lui Scarlat Callimachi reînnoieste si invitatia catre strainii care ar dori sa se aseze în oras, deci si catre evrei, dar într-o forma mai restrictiva: acestia urmeaza sa fie asezati „în vreo mahala a târgului” si sa contribuie în special la treburile obstesti, la întretinerea podurilor, la stingerea incendiilor etc.
Secolul al XIX-lea este prielnic pentru Târgu Frumos, care cunoaste o dezvoltare lina, dar constanta. Conducerea târgului era compusa din patru epitropi, care erau raspunzatori cu averea pentru dregatoria lor. Orasul avea un serviciu de incendiu, un serviciu pentru îngrijirea strazilor, a podurilor si a locurilor pe care se faceau iarmaroacele. Târgu Frumos era faimos în special pentru târgurile sale cu vite, la care veneau si negustori straini.
Un semn al dezvoltarii orasului este aparitia învatamântului. Înfiintarea unei scoli la Târgu Frumos a fost proiectata în 1832, dar a fost realizata abia în 1841. Scoala de baieti avea la înfiintare 29 de elevi si un învatator. La sfârsitul secolului XIX, scoala se va muta pe locatia unde astazi se afla Liceul „Ion Neculce”.
Din 1857 a functionat si o scoala primara de fete. Pâna la primul razboi mondial au absolvit scoala primara 891 de baieti si 636 de fete. Cel mai cunoscut dintre absolventi este reputatul chimist Petru Poni (1841-1925).
Dintre personalitatile care au trait sau au trecut prin Târgu Frumos putem aminti pe cronicarul Ion Neculce (1672-1745), criticul Garabet Ibraileanu (1871-1936), scriitorul Ion Creanga (hirotonisit diacon la Biserica „Sf. Paraschiva” în 1859) etc.

Ocupatiile locuitorilor din Targu Frumos

Informatii mai amanuntite despre distributia ocupatiilor în oras s-au pastrat doar de la începutul secolului XX.
Românii se ocupau în principal cu agricultura, cresterea vitelor, gradinaritul, carausia, cultura viei si, într-o mai mica masura, industria si comertul. Spre începutul secolului XX, foarte multi sunt atrasi de pozitiile de functionari. Dupa cum observa Neculai Darânga, autorul singurei monografii a orasului (1916), „multi români din localitate au parasit mestesugurile ce le îmbratisasera si au dat buzna la functiuni: fie chiar cât de putin onorabile si cât de prost platite...”
Putini locuitori aveau terenuri în proprietate în jurul târgului, dar agricultura era practicata prin arendarea terenurilor de la Casa Sf. Spiridon din Iasi, care detinea majoritatea suprafetelor din preajma localitatii.
Sârbii, bulgarii si lipovenii dominau cultura legumelor si a zarzavaturilor.

Prezenta evreiasca in Targul Frumos/a>

Primele mentiuni ale prezentei evreiesti în Târgu Frumos dateaza de la mijlocul secolului XVIII. Un document din 1755 pomeneste la Târgu Frumos „doua cârciume si o orânda jidoveasca, ce sunt acolo în târg”. Alte mentiuni imediate sunt din anii 1763-1769. Se poate observa ca evreii apar în localitate în special în urma deschiderii orasului catre straini, prin documentul domnului Grigore Callimachi din 1763, pomenit mai sus.
Locuire evreiasca consistenta se înregistreaza abia de la sfârsitul secolului al XVIII-lea.

Evolutia demografica a populatiei evreiesti

Catagrafia din 1774 înregistreaza 15 familii evreiesti în Târgu Frumos. Peste jumatate de secol, Catagrafia din 1820, întocmita în timpul domniei lui Mihai Sutu, numara 99 de familii, dintre care doua erau de supusi straini, iar 97, de evrei hrisoluviti. Prima catagrafie întocmita conform Regulamentului Organic, în 1831, contabiliza 60 de familii evreiesti.
La sfârsitul secolului al XIX-lea, recensamântul din 1899 numara 832 de locuitori evrei în Târgu Frumos.
În 1912, Târgu Frumos avea 4980 locuitori, dintre care, conform unei statistici facute în 1913 de profesorii de la scoala evreiasca, peste 2000 erau evrei (518 capi de familie, 735 de copii de vârsta scolara). În rest, la lânga români, în oras mai traiau lipoveni (o suta de familii), tigani si putini turci, armeni si germani.

Ocupatiile populatiei evreiesti

Evreii din Târgu Frumos se ocupau în special cu mestesugurile si comertul. Istoricul Moses Schwarzfeld apreciaza, citând documente de la începutul secolului XIX, „ca evreii (din Târgu Frumos n.n.) aveau un rol activ în viata publica, ca orasenii le încredintau câteodata misiuni ce dovedesc stima si încrederea de cari se bucurau si, adica, orasenii i-au ales în comisiile de socoteli ale târgului, comisii în cari toti, fara deosebire, se admiteau la vot: mai vedem figurând în comisii ce au a statornici taxe noue în sarcina orasenilor si interogati, ca si ceilalti oraseni, de trimesii lui voda, când se ivi o plângere contra administratiei locale”.
În sama venitului cutiei din Târgu Frumos din 1816-1820 se gasesc mai multi evrei care primesc bani pentru diverse servicii si antreprize.
Într-o statistica a meseriasilor citata de Neculai Darânga, se poate observa ca, la începutul secolului XX, evreii sunt bine reprezentati în toate meseriile: boiangii, brutari, cojocari, cizmari, croitori, dogari, dulgheri, fierari, mecanici, tâmplari, tipografi, bragagii, caramidari, tinichigii, mezelari etc.

Sinagogi, institutii sociale si scoli evreiesti

Neculai Darânga pomeneste, în cartea sa din 1916, de existenta a cinci sinagogi: Sinagoga Mare (construita în 1813), „Sinagoga meseriasilor” (mijl. sec. XIX), Sinagoga „Scoala Vechie”, Sinagoga „Scoala David Leibferber” (1900) si Sinagoga „Izil” (circa 1860).
Fiecare sinagoga avea un comitet compus din câteva persoane, care aduna ofrande benevole de la enoriasi si îngrijea de întretinerea clerului, de repararea si întretinerea cladirilor. Existau trei rabini si doi hahami, platiti din fondurile comunitatii.
Pe lânga sinagogi se mai afla un azil de saraci, întretinut de asemenea de comunitate.
La începutul secolului XX, în Târgu Frumos functiona o scoala evreiasca mixta, în doua cladiri, care avea anual circa 200 de elevi. Corpul didactic se compunea din cinci profesori: trei pentru predarea obiectelor în limba româna si lucrul manual, iar doi pentru limba ebraica si obiectele religioase. Întretinerea scolii si plata personalului didactic se facea din fonduri adunate prin serbari, cotizatii, donatii, de catre un comitet de 9-11 persoane alesi dintre membrii obstii prin vot, pe timp de 2-3 ani, precum si prin subventia data anual de societatea „Ica”.

Personalitati evreiesti

Printre personalitatile evreiesti care au trait la Târgu Frumos amintim pe Avraham Iesaia ben Iaakov si Salom Taubes (1825-1888), doi rabini importanti.
De asemenea, în Târgu Frumos s-a nascut Bellu Zilber (1901-1978), cunoscut activist si intelectual de stânga, care, imediat dupa instaurarea regimului comunist, a fost judecat si condamnat în „lotul Patrascanu”. A fost condamnat la închisoare pe viata, dar va fi eliberat în 1964. Dupa aceasta îsi scrie memoriile, care se constituie într-o analiza severa a comunismului românesc. Acestea vor fi publicate dupa 1989 sub titlul „Monarhia de drept dialectic” (Bucuresti, Humanitas, 1991).
Informatiile privind perioada mai recenta sunt lacunare. Conform interviului luat de Laurentiu Ursu la data de 3 iulie 2006 lui Stefan Fripis (86 de ani), în Târgu Frumos erau doi avocati, Weissman si Schosner. Mai existau câtiva doctori (Tavi si Tober) si farmacisti (sora doctorului Tober). Exista si o tipografie, al carui proprietar era Filip Lazarovici. Exista o carte semnata de Constantin Gheorghiu, care a fost tiparita în Tipografia lui Filip Lazarovici de pe strada Cuza Voda nr. 89, în anul 1910. Doctorul Tavi a realizat primul ziar local, „Lumina”. Era comunist, fapt care a atras atentia legionarilor. S-a sinucis prin împuscare, se pare ca sub presiunea acestora.
Conform aceluiasi interviu, avem, pentru perioada anilor ’30, câteva nume evreiesti în sfera industriilor si a comertului. Familia Braunstein patrona o parfumerie. Sufrim si Schoim se ocupau cu olaritul. Moise Pincu si Moise Stîngaciu au fost fierari. Seinfeld si Ghidali au fost cizmari. Au existat foarte multi croitori evrei: David, Gutfleisch, Sinlovici. De asemenea, macelarii de vite erau în majoritate evrei. Târgu Frumos a fost un important centru de panificatie si de export al cerealelor. Moara de grâu Fortuna, „renumita în toata tara”, al carei director era Mendel Hezer, era era în proprietatea unui grup de evrei. Între exportatorii de cereale se remarca Avram Winter, care lucra cu Germania.

Neamul Evreesc, an II, nr. 15, 1909



Neamul Evreesc, an II, nr. 14, 1909



Cimitirul evreiesc

Cimitirul evreiesc se afla initial în partea sudica a orasului, dar dupa construirea caii ferate Iasi-Pascani (pusa în circulatie la 1 iunie 1870), locul a fost expropriat, iar cimitirul a fost mutat în partea de vest, pe locatia actuala. În anii 30, rabinul hasidic din Pascani cobora din tren la Târgu Frumos si mergea cu masina mai departe, ca sa nu treaca peste cimitir.
În prezent, cimitirul, aflat în proprietatea Comunitatii Evreiesti, se întinde pe o suprafata de 500 m X 800 m (în perioada interbelica avea aproximativ aceeasi suprafata). În perimetru se afla pâna la 5000 de pietre de mormânt. Cea mai veche cunoscuta dateaza din 1818, iar ultima înmormântare de care avem cunostinta este din 18 iulie 1977 (Ilie Saim). Monumentele funerare sunt construite din diferite materiale precum marmura, granit, calcar, gresie. Câteva au finisaj atent, elemente grafice, portrete si/sau garduri de metal în jur. Inscriptiile sunt în limbile ebraica, idis si româna.
Circa trei sferturi dintre pietrele de mormânt sunt deplasate, prabusite sau deteriorate. Cimitirul nu a fost niciodata vandalizat. Nu exista un îngrijitor permanent al locatiei. O familie de crestini aflata în vecinatate primeste periodic în grija cimitirul de la Comunitatea Evreiasca din Iasi, utilizând în contrapartida o parte din terenul ramas liber pentru culturi agricole.
În cimitirul evreiesc din Târgu Frumos sunt îngropate circa 20 de personalitati locale dintre care amintim de rabinii Tvi ben Iehuda (a amurit în 1847) si Salom Taubes (a murit în 1888).

Groapa comuna

În cimitir se afla o imensa groapa comuna (25 m lungime, 2,5 m latime si 2,5 m adâncime), sapata în urma pogromului de la Iasi si a descarcarii cadavrelor din primul „tren al mortii”, cel care se îndrepta spre Calarasi. Lânga groapa comuna se afla un monument comemorativ, ridicat în perioada comunista, cu o inscriptie în limbile româna si ebraica: „În memoria celor 640 de evrei îngropati aici victime ale barbariei fasciste ucisi în «trenul mortii» în zilele 29-30 iunie si 1 iulie 1941. Sa nu uitam crimele fascismului!”.
Nu exista consens între istorici asupra numarului de morti aflati în groapa comuna. Istoricul Ioanid a ramas la cifra de 650, în timp ce istoricul Jean Ancel este de parere ca numarul de evrei încarcati în primul „tren al mortii” a fost mult mai mare decât s-a crezut initial si, în consecinta, numarul mortilor îngropati la Târgu Frumos este mai mare decât cel îndeobste admis. În lucrarea sa „Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iasi, 29 iunie 1941”, Ancel afirma ca la Târgu Frumos au fost îngropate 1258 de victime ale „trenului mortii”.

Bibliogafie

***, Marele dictionar geografic al României, Bucuresti, 1900
Jean Ancel, Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iasi, 29 iunie 1941, Iasi, Editura Polirom, 2005
Lya Benjamin ed., Evreii din România în texte istoriografice. Antologie, Bucuresti, Editura Hasefer, 2004 Neculai Darânga, Monografia comunei Târgu Frumos, Iasi, 1916
I. M. Dinescu, Fiii neamului de la 1859-1915. Statistica sociala pe întelesul tuturora, Iasi, 1920
Carol Iancu, Evreii din România (1866-1919) de la excludere la emancipare, Bucuresti, Editura Hasefer, 1996
Radu Ioanid, Holocaustul în România. Distrugerea evreilor si romilor sub regimul Antonescu 1940-1944, Bucuresti, Editura Hasefer, 2006
Ecaterina Negruti, Structura demografica a oraselor si tîrgurilor din Moldova 1800-1859, Iasi, Fundatia Academica “A. D. Xenopol”, 1997
Adrian Radu-Cernea, Pogromul de la Iasi. Depozitie de martor, Bucuresti, Editura Hasefer, 2002
E. Schwarzfeld, Din istoria evreilor. Împopularea, reîmpopularea si întemeierea tîrgurilor si a tîrgusoarelor în Moldova, Bucuresti, 1914
Dumitru Vitcu, Dumitru Ivanescu, Catalin Turliuc, Modernizare si constructie în România. Rolul factorului alogen 1832-1918, Iasi, Editura Junimea, 2002
# deasemenea vezi:
www.primariaorastgfrumos.ro
www.jewishgen.org
www.ionneculce.licee.edu.ro

Arta Targu Frumos

























 
Copyright 2006 © IDEE Comunication