    |
|
 |
|
       |
|
Context intern si international Institutii sociale si invatamantul Coordonate geograficeComuna Podu Iloaiei este situata în partea de nord-est a României, fiind traversata de paralela 47ş13' latitudine nordica si meridianul de 27ş16' longitudine estica. Din punct de vedere geografic, se afla la est de Carpatii Orientali, în Depresiunea Jijia-Bahlui, la confluenta Bahluiului cu Bahluietul. Administrativ, comuna Podu Iloaiei face parte din Judetul Iasi si, potrivit, recensamântului din 2001 are aproape 10.000 locuitori, în majoritate de religie ortodocsi. Localitatea se afla pe un important ax de circulatie, pe drumurile care veneau de peste Carpati si duceau spre Iasi si de aici spre Crimeea. Si-a sporit importanta o data cu construirea caii ferate Iasi-Pascani, acest amanunt logistic implicând mica asezare în tragicele evenimente de la sfârsitul lui iunie 1941.
Context intern si internationalComunitatea evreeasca din localitatea Podu Iloaiei a aparut în a doua jumatate a secolului XVIII si în prima jumatate a celui urmator, pe fondul general al marilor miscari demografice provocate de razboiul de sapte ani (1756-1763), de a doua si a treia împartire a Poloniei (1792, 1795) si mai ales de razboaiele ruso-austro-turce (1769-1774, 1787-1792, 1806-1812, 1828-1830). Pe de o parte, conflictele armate, pogromurile, prevederile fiscale si administrative antievreiesti ori încercarile de modernizare fortata înasprisera situatia evreilor din Prusia, tarile baltice, Cehia, Moravia, Silezia, Galitia si Rusia, îndemnându-i sa emigreze spre sud, într-o zona vecina, cu care mai avusesera contacte comerciale înca din secolul XVII. Pe de alta parte, razboaiele provocasera aceleasi pagube si în noile teritoriile de adoptie, determinând autoritatile de aici sa reglementeze situatia economica a Tarilor Române cu ajutorul unor contribuabili veniti de peste hotare. Astfel, ca o reactie în lant, anexarea Bucovinei de catre Austria (1775) cauza plecarea evreilor în Moldova, locul parasit de ei fiind ocupat de conationalii din teritoriile poloneze, ajunse si ele sub stapânirea Vienei. La fel se întâmpla în 1812, când anexarea Basarabiei de catre imperiul tarist, aducea un nou val de refugiati evrei în teritoriul dintre râul Prut si muntii Carpati.Interesati sa îsi repopuleze tarile, sa le refaca din punct de vedere economic si sa onoreze obligatiile catre Imperiul Otoman, domnitorii fanarioti au încurajat venirea strainilor, cu promisiunea scutirilor temporare de taxe. O asemenea hotarâre dateaza din 3 iulie 1763, când Grigore Ioan Calimah încerca sa repopuleze Târgul Frumos fagaduind noilor veniti 6 luni de imunitate fiscala. Localitatea Podu Iloaie este mentionata în documente înca din secolul XVII (prima oara se pare ca în 1646). În preajma sa a avut loc lupta dintre domnitorul Vasile Lupu si succesorul sau Gheorghe Stefan (1653). Potrivit unei legende, numele locului ar fi fost Podu Lel(i)oaei, dupa evreica-hangita care ar fi construit, o punte peste Bahlui pentru a-si atrage clientii. Dar adevaratul început al târgusorului se leaga de domnia lui Ionita Sandu Sturdza. El confirma, în 1823, hrisovul din 1818 al domnitorului Scarlat Calimachi, ce acorda hatmanului Constantin Palade dreptul de întemeiere de târg la Podu Iloaie, pe mosia sa de la Totoiesti. În acest document se prevedeau explicit, în 16 puncte termenii întelegerii între proprietar si viitorii locuitori. Se prevede clar dreptul evreilor de a avea macelarii, de „a-si coace pâine si covrigi pentru casa”, de a avea „doua sinagogi, doua case pentru hahami lânga scoli, feredeul (baia publica) si tintirimul (cimitirul)” scutite de taxa („bezman”). O prevedere financiara a marcat si arhitectura specifica târgusorului: „fiecare poate expune marfa în fata casei; daca o face la capatul ulitei sau în medean, plateste proprietarului o taxa”. Înca se mai pastreza cateva case, „pe ulita mare”, care au intrarea direct din drum spre ceea ce era afacerea familiei, pravalia, atelierul, cârciuma, biroul s.a., dupa care urmau spatiile anexe, specifice unei economii semi-urbane si de locuire. Odata cu înfiintarea consulatelor straine din Iasi (prusac, austriac, francez, rus), la sfârsitul secolului XVIII si începutul celui urmator, evreii dobândeau dreptul de a se pune sub protectia acestor agentii, devenind „suditi”, adica supusi straini (cei care nu erau sub protectie straina erau numiti „raiale”, având un statut juridic si fiscal diferit). Numarul lor a crescut decisiv dupa 1829, când comertul extern al Tarilor Române era scos de sub tutela monopolului otoman, iar sansele de a prospera cresteau simtitor. Analizându-se evolutia oraselor din Moldova de pâna la Prut, s-a constatat ca în intervalul 1800-1850 au aparut aproximativ 60 de târguri noi, care se împart totusi în doua categorii: a) aceea a oraselor, considerate centre urbane cu o vechime remarcabila, din care face parte si Târgu Frumos; b) aceea târgurilor, ca centre semiurbane, cu activitati monofunctionale, careia îi apartine si Podu Iloaiei. Ultimul exemplu este un rezultat al afluxului imigrationist de dupa 1820, un caz graitor al extinderii târgurilor pe directia nord-sud, catre Iasi.
Populatia si meseriilePe lânga comertul ambulant, micile târgusoare evreiesti au îndeplinit rolul acumulatorului de marfuri de prima necesitate, colectând cereale, produse lactate, vite si ceea ce se obtinea din sacrificarea acestora.Evreii se organizau în bresle conduse de starosti, principalele ocupatii fiind negotul, crâsmaritul, camata (mai ales evreii originari din Imperiul otoman), mestesugurile, transportul si arendarea izvoarelor de pacura. Prezenta lor în mediul rural era redusa, din pricina imposibilitatii de a detine terenuri agricole si chiar a alungarii lor din sate. Prin urmare, evreii se concentrau în târguri si orase, unde comertul lor avea într-adevar sanse de reusita. În 1832, evidentele pentru Podu Iloaiei („Podeloi” în idis) indicau 570 de locuitori stabili, dintre care 252, adica 44,21% erau evrei. La aceeasi data, în Târgu Frumos traiau 2.035 de suflete, evreii fiind doar 399, adica 19,60%. Conform recensamintelor din 1859 si 1899 ponderea acestei populatii era mai însemnata, aproape de 50%, în orasele mari ca Iasiul, în cele mai mici, cum ar fi Târgu Frumos, numarul lor ajungând doar la aproximativ 26,2%. Ca sa fim mai exacti, în perioada 1803-1899, populatia evreiasca din Târgu Frumos a crescut de la 280 de oameni în1803, la 396 în 1820, ridicându-se la 479 în 1831, apoi la 524 în 1838. Înregistra un salt evident la 1.258 de persoane în 1859 si, în cele din urma la 2.107 în 1899. În acelasi interval de timp (1803-1899), comunitatea din Podu Iloaiei avea o evolutie ceva mai lenta, trecând de la 284 de evrei în 1831, la 480 în 1838, pentru a ajunge la 996 în 1859 si abia la 1.692 de membri în1899. Conform catagrafiei din 1845, din cele 964 de familii înregistrate în Târgu Frumos, 225 erau evreiesti, iar în Podu Iloaiei, din totalul de 363 de familii cunoscute, o pondere apreciabila, mai precis 220, o aveau cele evreiesti. Cresterea este vizibila si la începutul secolului XX, în 1912, ca sa dam doar un exemplu, Târgu Frumos având 1900 de evrei, ceea ce echivala cu 38% din populatia orasului. În 1845, în Podu Iloaiei existau 240 de contribuabili evrei si 143 crestini. Din rândul evreilor, 129 erau negustori, 40 mesteri, 2 calfe, 6 alte profesiuni, iar restul batrâni, vaduve etc. Dupa un tabel al „strainilor” alcatuit în 1898, structura profesionala a evreilor din Podu Iloaiei era urmatoarea: 4 barbieri, care puneau si lipitori; 8 birjari care duceau calatorii la gara, la Iasi sau la Târgu Frumos; 6 cotiugari, care transportau marfuri în târg si în afara lui; 3 belferi, dascali auxiliari, care erau angajati la cei 4 „melamdin”, dascali de azil confesional; un blanar si 13 cojocari; 3 boiangii, cautati si de tarani pentru vopsitul lânii; 3 brutari si 2 covrigari care îsi coceau produsele conform prescriptiilor iudaice; 2 casapi de carne cuser; 2 butnari care faceau doage pentru butoaie; 2 ciubotari, 12 cizmari; 28 de croitori si 8 croitorese care lucrau pentru oamenii simpli(cei bogati faceau comenzi la Iasi); 11 potcovari si fierari, 2 rotari evrei; 4 negustori de peste, 203 comercianti etc. Oraselul traind practic de pe urma zilelor de târg si iarmaroc, recoltele slabe si crizele economice au adus fenomenul emigrarilor în America: la 16 iulie 1900 plecau din Podu Iloaiei 400 de evrei. În urma emigrarior din 1900-1901 si 1905-1906, Podu Iloaiei mai avea, în 1910, 1895 de evrei, constituind cam 68% din totalul populatiei. Ca ocupatii, se înregistrau 187 de comercianti, 15 croitori, 20 de cizmari, 8 fierari, 3 tâmplari si 175 de alti meseriasi(dogari, tinichigii, birjari, carutasi, frizeri, britari, cafegii, vopsitori, hamali, functionari etc). Ca urmare a scumpirii alimentelor si a crizei de numerar din anii 1923-1924, iarmarocul din Podu Iloaiei înceta sa functioneze, iar acela din Târgu Frumos nu dadea nici el reultate, oamenii întorcându-se acasa cu marfurile din cauza ca nu se gaseau cumparatori. În 1925 se înfiinteaza oficial comunitatea evreilor din Podu Iloaie, cu statute proprii de functionare. Recensamântul populatiei din 1930 indica, la Podu Iloaiei, 1601 de evrei, reprezentând 40,4% din totalul populatiei. Scaderea fata de 1910 se datora razboiului, epidemiilor aduse de el, dar si exodului în orasele mai mari. Nu este deci, de mirare, ca în 1941, comunitatea evreiasca din Podu Iloaiei numara doar 1454 de suflete, însumând 37% din numarul total al locuitorilor. Cele întâmplate în timpul celui de-al doilea razboi mondial, inclusiv evacuarea fortata, în Iasi, în 1942, a unei mari parti a locuitorilor evrei din Podu Iloaie (în ciuda protestelor autoritatilor locale, care se temeau de ruinarea economica a comunei) a scazut drastic ponderea lor, statistica din 1947 neînregistrând decât 300 de persoane. Dar si acestia au plecat, în alte orase sau chiar în alte tari, astfel încât, prin 1965 se mai aflau în târg doar câtiva batrâni. Unul dintre ei, fierarul Avram, mergea în fiecare sâmbata de unul singur îsi facea rugaciunile în vechea lor sinagoga. Saptamânal, comunitatea din Iasi îi trimitea lui Avram câte un haham care sa îi taie o pasare, pâna când acest efort nu a mai fost necesar, ultimul evreu din Podu Iloaiei stingându-se o data cu istoria de 150 de ani a comunitatii sale.
Institutii sociale si invatamantulSentimentul apartenentei la comunitatea evreiasca din Podu Iloaiei era întretinut pe baza unor asociatii de ajutor reciproc ori a unor societati cu scop filatropic. Una dintre ele, semnalata în1882, oferea atât medici cât si medicamente gratuite. În 1889, era pomenita, ca activând de mult timp, o alta societate, pentru îmbracarea copiilor saraci („Tomhei ani’im”). Iar în 1894 se înfiinta si o societate de tineri, „Achim”, care, vizând si ea asistarea saracilor, dona scolii comunitatii unele obiecte de mobilier. Dintre activitatile de binefacere mai amintim preocuparea de ajutorare a lehuzelor sarace (Societatea „Ida Strauss”), creata în 1912, si Societatea filantropica de doamne si domnisoare „Baroneasa Clara de Hirsch”, aparuta în 1919.Sub auspiciile sinonismului (prima sectie de „Hoverei Sion” se întemeia în 1891, fiind urmata de cercul „Carmel”,în 1901, apoi de sectia „Macabea” în 1902) se organizau multe manifestari culturale: cercuri de lectura, biblioteci cu lucrari în idis, româna si germana, conferinte despre istoria evreilor, sezatori literare, cursuri de ebraica, prezentarea unor piese de teatru. Dupa primul razboi mondial, când aceste activitati erau interzise, vechea sectie sionista îsi relua activitatea cu traditionala serbare de Hanuca. Se reiau cursurile de ebraica, se strâng noi fonduri si se organizeaza o gradinita de copii. În anii 1920 mai luau fiinta o asociatie sportiva (1922), o alta numita „Macabi” (1922) care organiza festivaluri literar-artistice, si clubul „Iavne” (1926), cu o sectie de sah. Domeniul care aduna însa cel mai bine energiile comunitatile era învatamântul. În 1834, în Podu Iloaiei existau deja trei dascali, numiti „melamdim”, pentru ca numarul lor sa se dubleze în 1845. În 1882 se stia ca unii copii din Podu Iloaiei frecventau cursurile de Tora, special organizate pentru saraci, altii urmând fie scolile confesionale(în 1904 erau 5 aziluri confesionale), fie cursurile scolii primare publice. O statistica din 1898 arata ca în Podu Iloaiei erau 4 dascali si 4 ajutoare (belferi), 2 învatatori care predau în particular româna, idis, germana, franceza, ebraica, aritmetica si ceva caligrafie. Învatamântul public, al statului, a început în comuna în 1862 pentru baieti si în 1865 pentru fete, functionând bine abia din 1867. Se primeau si evrei, dar cu unele inconveniente: baietii sedeau cu capul descoperit, frecventau scoala si sâmbata, zi în care nu scriau, trezind animozitati previzibile. Totusi, scoala primara din Podu Iloaiei avea în 1884 în clasa I- 33 de elevi, dintre care 17 evrei, în clasa II - 8 evrei si 5 crestini, în clasa III - 9 evrei si 5 crestini. Iar din cele 58 de eleve ale scolii primare de fete numai 15 erau crestine. Ca urmare a încercarilor de a se limita accesul evreilor la instructie (prin legile din 1883 si 1896, care prevedeau primirea strainilor neprotejati de o putere straina numai „în limita locurilor disponibile” si neaparat cu taxa), în 1898 debuta scoala primara mixta, israelito-româna, întretinuta din donatii, baluri etc. A functionat mai întâi pe strada Garii, dar devenind neîncapatoare, la 11 mai 1914 se punea piatra de temelie a unui local nou, inaugurat la 25 ianuarie 1915. În timpul primului razboi mondial scoala era rechizitionata pentru a folosi ca spital militar. O data sfârsite ostilitatile, ea îsi relua activitatea, dar numai pâna în 1942, când evreii din Podu Iloaiei erau evacuati la Iasi.
Sinagogile si cimitirulSinagogile au disparut. A ramas doar cimitirul evreiesc, care mai pastreaza pietre de mormânt din anii 1829 si 1830. Una este a lui Haim sân Meer, decedat la 1 Adar 5589, adica miercuri 18 februarie 1829, alta, a lui Avram sân Moise, este din iunie 1829, o a treia atesta ca Iehuda ben Iaakov a murit la 28 iulie 1829. Din 1830 dateaza piatra funerara a lui Efraim, fiul lui Iehuda Leib, din Timenita si aceea a lui Haim Moise sân Hers. De altfe, ce mai veche organizatie obsteasca a evreilor din Podu Iloaiei a fost „Hevra Kedosa”, fratia de înmormântare, care se îngrijea de înmormântari, de cimitir, de bolnavii saraci. Ea s-a înfiintat curând dupa întemeirea târgului, dar catastiful i s-a pierdut în timpul primului razboi mondial. Au existat si alte asociatii, ca „Hevra tehilim”, pentru citirea în comun a psalmilor, altele pentru studiul Misnei sau al întregului Talmud, dar registrele lor nu s-au pastrat. În orice caz, elementul confesional era principalul factor de coagulare comunitara, si acest lucru reiese cât se poate de bine din mica istorie a sinagogilor din Podu Iloaiei. Hrisoavele de întemeire a târgului, acorda teren scutit de bezman pentru construirea a doua sinagogi în Podu Iloaie. Ele trebuie sa fi fost din lemn, ca în cele mai multe târguri noi, unde proprietarul mosiei acorda uneori gratuit lemnul necesar constructiei. La începutul secolului XX, cortegiile funerare evreiesti din Podu Iloaiei se opreau într-un loc din ulita care ducea spre cimitir si se facea un „El mulei rahamin”, caci acolo fusese cândva o sinagoga, probabil prima de la întemeierea localitatii. Nu departe de acest loc, dar mai aproape de soseaua Iasi- Târgu Frumos, se afla „Aziels besmedres”, casa de rugaciuni a lui Aziel, a doua ca vechime. Se stie ca podeaua sinagogilor se afla sub nivelul strazii, pentru a se conforma psalmului 130: „Din adâcuri chemat-am catre Tine, Doamne!”, dar acest lacas era si mai adânc sapat în sol, încât coborai mai multe trepte. Traditia orala considera aceasta sinagoga ca fiind cea mai veche din târg. Din pacate, a disparut în cursul celui de-al doilea razboi mondial. Un alt lacas de cult, numit, pâna în 1917, „Scobâlteniner sil”, iar apoi „Iavne” fusese construita tot din lemn, iar apoi apoi refacuta din zidarie. Mai mentionam Sinagoga „Hahnusas Orhim”, apartinând initial unei fratii cu acelasi nume, si sinagoga croitorilor, aflata pe aceeasi ulita si având ca enoriasi cei mai multi meseriasi din târg. În timpul primului razboi mondial, sinagogile din Podu Iloaiei au fost transformate în spitale.Cea mai impozanta era însa Sinagoga Mare, ridicata în 1876. Un raport din 1892 al Prefecturii Judetului Iasi confirma existenta ei si a altor cinci case de rugaciune. Sinagoga Mare atragea atentia prin calitatea motivelor decorative traditionale: Zodiacul, cele 12 triburi, Zidul Plângerii, mormântul Rahelei, ilustrarea psalmului „Pe malurile vavilonului...”, precum si a unor privelisti din Israel, pictate de un mester popular. Sculptura în lemn din jurul chivotului si al altarului era bogata în elemente florale, dar si zoomorfe, simbolice, alegorice: grifoni, vulturi bicefali, lei cerbi. Imaginile de acolo au alimentat si legende, unii spunând ca Sinagoga Mare fusese dezgropata gata zidita, de sub dealul care o domina. Realitatile istorice au fost mai putin generoase: edificiul a fost bombardat în anii ultimului razboi, fiind demolat cu totul în 1973.
Personalitati evreiestiÎnvatamântul evreiesc din Podu Iloaiei a dat vietii culturale si civice câtiva reprezentanti de seama: Buchman, Ghetel, inginer, implicat în viata publica a Iasului.Cohn, Ghersen, ziarist, redactor la „Di idise tukunft”(1899) Frenkel, Eliezer, autor al mai multor volume de eseuri si critica literara: „Naie idise dichtung”, „Problema evreiasca”(1946), „Dus idise vort”(1947) Kara, Itic, istoric, critic literar, teatral, prozator, a publicat în volumele „Marturii de veacuri”(1947), „Idise gramatik”(1948) Magder, Adolf, a publicat în volumele „Alia”(1913), „Marile erori”(1923), „Minunea minunilor”(1924). Podoleanu, Solomon, publicist, istoric; a publicat în volumele „Istoria presei evreiesti din România”(1938), „60 de scriitori români de origine evreiasca”(1935). Schwartz, Iulian, actor, om de cultura, scriitor, a publicat în volumele „Der farkisefter sraiber”(1947), „10 idise folksliden”(1947), „Literarise dermonungen”(1975), „Portret in eseien”(1979). Schwartz, Simcha, om de teatru, scriitor, scuptor; a publicat în volumele „Baudelaire, Verlaine; a activat în teatrul „Hakl Bakl” din Paris (1945-1956) Vigder, Litman, scriitor, traducator al lui Arghezi în idis(1965). Westler, Ghedale, om de teatru, recitator. Itik Kara (Svart), nascut la 13 octombrie 1906 în Podu Iloaie. A facut scoala primara aici, apoi a studiat la Liceul National din Iasi si a absolvit Facultatea de Litere si Filosofie din Cernauti.Debutul sau publicistic are loc în anii 1932. Autor a mai multor lucrari de istorie si istorie literara, în româna si în idis. A scris monografiile comunitatilor evreiesti din Podu Iloaie, Bacau si Iasi, publicate de Editura Hasefer. Este laureat a doua premii în Israel si a premiului Hurmuzachi al Academiei Române, pe anul 1991.
Bibliogrfie-Benjamin L., Spielmann M., Stanciu S.(ed.), Izvoare si marturii referitoare la evreii din România, vol.II, part II, Bucuresti, Editura Hasefer, 1990, documents no.49, 84,147.-Costachie, Silviu, Evreii din România. Aspecte etnodemografice, Bucuresti, Editura Top Form, 2003. -Idem, Evreii din România. Studiu de geografie umana, Editura Universitatii Bucuresti, 2004. -Kara, Itik, Târgusoare moldovenesti slab închegate sau slab dezvoltate, in SAHIR, 4, 1999, p.30-52. -Idem, Obstea evreiasca din Podu Iloaiei. File din istoria unii “stetl” moldovenesc, Bucuresti, Editura Hasefer, 1990. -Ivanescu, Dumitru, Populatia evreiasca din orasele si târgurile Moldovei între 1832-1859, in SAHIR, 5, 2000, p.116-127. -Musat, Carmen, Populatia oraselor si târgurilor moldovenesti de la jumatatea secolului XVII la jumatatea secolului XVIII, Bacau, Editura Vasile Pârvan, 2004. -Negruti, Ecaterina, Structura demografica a oraselor si târgurilor din Moldova (1850-1859), Iasi, Fundatia Academica “A.D.Xenopol”, 1997. -Sanie, Silviu, Contributii la cunoasterea morfologiei stelelor si simbolismului funerar iudaic din Estul României (I), in SAHIR, 5, 2000, p.56-83. -Schwartzfeld, Elias, Din istoria evreilor. Împopularea, reîmpopularea si întemeierea târgurilor si a târgusoarelor în Moldova, Bucuresti, Editura Uniunii Evreilor Pamânteni, 1914. -Spielmann, Mihai (ed.), Izvoare si marturii referitoare la evreii din România, vol.II, part I, Bucuresti,1988, documentele nr. 26, 109, 151. # de asemenea, pentru a va ajuta sa intelegeti viata unei comunitati evreiesti intr-un mic oras est european in ultimile doua secole, vizitati www.sthetlfoundation.org
Arta Podu Iloaiei
 
|
