1937 - 1938
înregistrează un recul vizibil, Hitler şi liderii NSDAP fiind preocupaţi de
câştigarea legitimităţii internaţionale şi de impunerea unei imagini favorabile a celui de-al Treilea Reich.
August – Crearea Oficiului pentru Combaterea Homosexualităţii şi a Avorturilor (la femeile sănătoase).
Septembrie 9 – Prezentarea Planului pe Patru Ani de dezvoltarea economică a Germaniei.
Octombrie 9 – Sunt interzise orice activităţi politice ale Asociaţiei Veteranilor Evrei de Război.
Octombrie 25 – Semnarea acordului pentru crearea Axei Roma-Berlin.
Octombrie 25 – Înfiinţarea Corpului Muncitoresc Legionar.
Noiembrie 25 - Germania şi Japonia semnează Pactul anti-Comintern.
1937
Ianuarie – Evreii nu mai au dreptul să practice profesii precum cea de contabil, profesor, dentist; adulţii nu mai beneficiază de nici un fel de scutiri de taxe, iar copiii evrei nu mai beneficiază de nici un fel de indemnizaţii de stat.
Martie 21 – Declaraţia Papei împotriva rasismului.
Mai 9 – Adunarea extraordinară a avocaţilor din România hotărăşte românizarea barourilor; pe 16 mai Asociaţia tuturor Uniunilor Profesiunilor intelectuale din România solicită românizarea tuturor posturilor academice.
Iulie 16 – Crearea lagărului de concentrare de la Buchenwald.
Septembrie – Începe "Arianizarea" economiei; evreii sunt forţaţi să îşi vândă proprietăţile, uneori la preţuri extrem de mici, cetăţenilor germani.
Septembrie 13 – Evreii declaraţi indezirabili şi aflaţi în "detenţie" sub pretextul protejării lor de către populaţia germană nemulţumită, sunt eliberaţi cu condiţia să emigreze.
Octombrie 21 – Himmler declară public faptul că emigranţii evrei care se reîntorc în Germania vor fi trimişi în lagărele de concentrare. 
Noiembrie 5 – Armatei germane i se ordonă să se pregătească de război.
Noiembrie 8 – Deschiderea la München a expoziţiei itinerante cu vădit caracter antisemit intitulată “Evreul Etern.”
Noiembrie 26 – Remaniere guvernamentală, Kalmar Schacht, ministrul economiei în al Treilea Reich, este obligat să demisioneze; în locul său este numit Hermann Göring.
Decembrie 20-22 – Ultimele alegeri democratice din România interbelică; partidul “Totul pentru Ţară” al lui C.Z. Codreanu obţine 15,58% din voturi şi devine al treilea mare partid ca pondere electorală din România.
Decembrie 28 – Guvernul Naţional Creştin (Octavian Goga prim ministru) introduce în România prima legislaţie antisemită, abrogată însă la scurt timp de către regele Carol II, odată cu demiterea guvernului (februarie 1938).
1938
Ianuarie 22 – Decret lege privind revizuirea cetăţeniei a 84% dintre evreii din România; în urma aplicării acestui decret 200.000 de evrei îşi pierd cetăţenia.
Martie 13 – Anschluss-ul, anexarea Austriei de către al Treilea Reich; în acel moment în Austria trăiau 200.000 de evrei, cei mai mulţi în Viena. 
Martie 23 – Organizaţiile evreieşti din Germania îşi pierd recunoaşterea.
Martie – Himmler ordonă construirea lagărului de concentrare de la Mauthausen, lîngă Linz.
Martie 28 - Hitler incită Partidul nazist din regiunea Sudetă la nesupunere civilă.
Aprilie 22 – Decret prin care se interzice „camuflarea afacerilor evreieşti" (o parte dintre austrieci fuseseră de acord să preia temporar şi doar nominal afacerile evreilor).
Aprilie 26 - Decret privind înregistrarea tuturor proprietăţilor financiare evreieşti din Reich; primul pas în vederea eliminării evreilor din sectorul economic.
Iunie 14 – Toate afacerile evreieşti din al Treilea Reich sunt înregistrate oficial ca evreieşti.
Iunie 15 - "Operaţiunea Asocialii" – 1.500 de evreii germani sunt arestaţi şi închişi în lagăre de concentrare.
Iulie 6 – Noi măsuri economice anti-evreieşti; evreilor li se interzice practicarea oricăror activităţi comerciale.
Iulie 6-15 – Conferinţa de la Evian (Franţa) organizată de Liga Naţiunilor la cererea SUA pentru a stabili un plan de măsuri care să-i ajute pe evreii să emigreze din Germania; conferinţa se încheie fără nici un rezultat. Multe din cele 32 de state participante vor refuza în anii următori să-şi deschidă graniţele, împiedicând astfel emigrarea evreilor din Germania.
Anii 1938 - 1939 >>>